Se realizează prin încetarea temporară a producerii efectelor contractului. Suspendarea se bazează pe caracterul sinalagmatic și cu prestare siuccesivă a contractului individual de muncă.
Suspendarea apare pe perioada derulării contractului , în acele situații care împiedică realizarea obligațiilor reciproce ale părților.
Efectele suspendării:
- înlocuirea salariului cu o indemnizație sau o despăgubire;
- suspendarea se consideră vechime în muncă - excepție fiind atitudinea culpabilă a salariatului: absențe nemotivate, suspendarea din funcție ca sancțiune disciplinară;
- determină reprogramarea concediului de odihnă;
- pe postul respectiv poate fi incadrată o altă persoană, dar numai prin contract de muncă pe durată determinată;
- anumite cauze constituie obstacole legale pentru desfacerea contractului de muncă: concediu de medical, concediu de maternitate;
- alte cauze constituie faza premergătoare desfacerii contractului de muncă - suspendarea din funcție ca urmare a cercetării disciplinare.
Esenţa contractului de muncă o constituie prestarea muncii de către salariat, prin urmare numai după ce munca a fost prestată, se naşte obligaţia angajatorului de a remunera salariatul. Ordinea nu poate fi inversată, astfel salariul nu poate fi plătit înainte. De aici rezultă că suspendarea contractului de muncă are loc numai atunci când nu se îndeplineşte obligaţia de prestare a muncii, daca angajatorul nu plăteşte salariul nu determină suspendarea contractului, salariatul nu poate refuza prestarea muncii, ci are deschisă calea acţiunii în justiţie pentru obligarea angajatorului la plata obligaţiilor care-i revin.
Pe durata suspendării, în afară de prestarea muncii si plata salariului, restul drepturilor şi obligaţiilor care rezultă din contract continuă să se aplice. Doar în cazul în care suspendarea se datorează unei fapte imputabile, salariatul nu beneficiază de drepturile care rezultă din contract.
Suspendarea poate fi generată de cauze exterioare voinţei părţilor, să-şi aibă sursa în acordul lor de voinţă, ori numai a uneia din părţi, fie salariat, fie patron.
Cu titlu de excepţie, suspendarea se poate datora culpei angajatorului, în cazul anulării desfacerii contractului individual de muncă, pe perioada acestei date şi până la reintegrarea în muncă, contractul de muncă se află în situaţia juridică a suspendării.
Suspendarea încetează în momentul în care dispare cauza care a determinat-o. La încetarea suspendării angajatul este obligat să se întoarcă la muncă iar angajatorul este obligat să-l primească.
Tipuri de suspendare ale CIM:
- de drept
- prin acordul părților
- prin actul unilateral al uneia din părți
*din inițiativa salariatului
*din inițiativa angajatorului
Suspendarea contractului individual de munca din initiativa angajatorului
Suspendarea de drept a contractului individual de munca
Suspendarea contractului individual de munca din initiativa salariatului