Modificarea contractului individual de munca

Modificarea contractului individual de muncă se poate face numai prin acordul părților.

Legea prevede și excepții de la această regulă:

- ca urmare a modificării prevederilor legale sau ale contractului colectiv de muncă, în această situați contractul se modifică fără a fi necesar consimțământul angajatului sau angajatorului, modificarea având loc independent de voința acestora.

- cu titlu de sancţiune disciplinară - are loc în situaţia în care angajatorul aplică sancţiunea retrogradării din funcţie, cu acordarea salariului corespunzător funcţiei în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durata ce nu poate depăşi 60 de zile.

-   ca măsură de protecţie a salariatului, poate interveni în următoarele situaţii:

a) pe baza recomandării medicale salariatul trebuie sa presteze o munca mai uşoară;

b) pentru pensionarii de invaliditate gradul III care, din cauza unei boli profesionale sau a unui accident de muncă, nu îşi mai pot desfăşura activitatea la locul de muncă pe care l-au avut anterior intervenirii riscului asigurat.

Această măsura poate fi luată numai dacă  angajatorul dispune de un loc de muncă corespunzător stării de sănătate a salariatului.

- în caz de forţă majoră – aceasta poate avea loc numai pe perioada unui eveniment imprevizibil şi de neînlăturat.

Sunt considerate cauze de forţă majoră: catastrofele naturale (cutremure, secetă, inundaţii, furtuni).

 

Elementele contractuale supuse modificării, conform Codului muncii, sunt:

- durata contractului;

- locul muncii;

- felul muncii;

- condiţiile de muncă;

- salariul;

- timpul de muncă şi timpul de odihnă.

 

Enumerarea este enunțiativă iar nu limitativă, înseamnă că modificarea se poate referi și la alte elemente ale contractului care nu sunt enumerate in lege.

 

Cel mai des tip de modificare a contractulu individual de muncă este modificarea prin act unilateral al angajatorului. Formele prin care are loc această modificare sunt:

- delegarea

- detașarea


 
 
 
 
 
 

 
 
 
 

 
 
 
 

Adauga comentariu

Trebuie sa fiti autentificat pentru a avea acces la aceasta functionalitate.
Daca nu sunteti membru al comunitatii noastre va puteti inregistra gratuit aici.